1. Saruturi Purpurii

 1

Saruturi Purpurii

– Cred ca povestea se rezuma la doar un cuvant,ii sopti ea la ureche. Curaj.

– Mmm… Ai dreptate aici.

– Normal ca am dreptate. Mereu am.

Ii mai dadu un sarut pe buzele moi, apoi se cuibari langa el. Barbatul asta avea darul de a arata mereu bine, chiar si atunci cand nu dorea asta. Nasul fin, lunguiet,parul saten ravasit si ochii verzi…

Un moment de liniste se strecura intre cei doi, dar fu nimicit de o sonerie.

– E seful meu, ofta el. Probabil ca se intreaba de ce nu am aparut la munca.

Fara a adauga ceva, sari din pat si parasi camera. Ea isi invartea o suvita pe degetul aratator si cerceta incaperea din priviri. Peretii exteriori erau numai din sticla, iar restul erau de un alb imaculat. Mobila era in stil modern, in culori deschise sau in alb si negru. Avea o biblioteca mare, plina cu filme, carti si diverse trofee. Nu gaseai lucru care sa nu fie la locul lui. Era clar ca  traia mereu in miscare, niciodata uitandu-se inapoi. Oare si ea urma sa fie doar o amintire, probabil una placuta, care nu are neaparat un rost?

Imbracat acum cu niste pantaloni de stofa si o camasa alba, descheiata la guler, acesta pasi in camera si imprastie in jurul lui mirosul apei de toaleta pe care o folosise. Isi lega cravata purpurie, apoi se incalta cu pantofii din piele neagra. Rezultatul final fu putin cutremurator. Nu puteai spune ca era frumos, pentru ca nu era. Era sublim.

Ii placeau asemenea barbati; se pare ca si barbatii o placeau pe ea. Cu ochii ca de caramel, pielea stralucitoare si zambetul rapitor, aceasta ii putea da gata pana peste cap. Era blonda, era inalta, era atragatoare si era indeajuns de desteapta.Ce altceva iti mai poti dori de la o femeie?

Asta era Jessica Morgan, fiica cea mare a fostului om de afaceri Thomas Morgan. Mostenise mare parte din averea parintilor ei dupa moartea acestora,dar ghinionul facea ca era un magnet pentru lucruri scumpe si nu isi folosea imaginatia pentru ceva mai bun decat asortarea culorilor.

– Sper ca nu te superi ca trebuie sa plec, spuse irlandezul.

Jessica se conforma situatiei si imbraca rochia albastra de pe podea. Isi aranja colierul din aur de la gat, apoi el ii dadu un ultim sarut. Jessica isi lua pantofii si poseta intr-o mana si ii cuminti parul cu  cealalta.

– A fost petrecere extraordinara, Joseph, zambi ea. Gandeste-te la oferta propusa. Nu gasesti mereu o oportunitate atat de incitanta.

– Ma voi gandi, dar nu garantez nimic. Ti-am spus,viata mea e putin complicata acum.

Niciunul nu mai spuse ceva dupa aceasta mica schimbare de cuvinte. Jessica se urca intr-un taxi si isi lua ramas bun de la frumosul Joseph probabil pentru totdeauna.

Drumul spre casa fu unul destul de lung, dar iPodul ii tinu companie. Se uita pe geam,la cladirile inalte. Locuia aici de aproape un an jumatate si isi facuse o idee destul de buna despre oras. Dupa cum spunea ea, New York-ul era pur si simplu fascinant. Nu exista un oras care sa semene cu el. Aici gaseai orice doreai.

Taximetristul opri exact in fata casei si se bucura de bacsisul de aproape 5 dolari pe care il primise. Jessica scotoci toate buzunarele posetei Armani, iar,  intr-un final, gasi cheile si descuie usa cu stangacie. Printre picaturi se uita si la ceas. Era trei dupa-amiaza.

Tocurile faceau un zgomot vag pe podeaua din marmura a holului. Isi arunca poseta in cuier si parasi pantofii la intrarea in sufragerie.Se arunca pe canapeaua alba ca si cum nu s-ar fi odihnit de cateva zile, ceea ce era partial adevarat. Admira cateva minute tavanul, apoi cazu prada somnului.

***

– Trezeste-te! striga Emma. Ai primit o mie de mesaje de la una dintre prietenele tale.

Jessica se ridica atat de brusc incat ameti. Isi freca ochii cu palmele, apoi se uita la sora ei mai mica.

– Ce-a spus?mormai ea.

– Habar nu am. Nu ma intereseaza mesajele tale. Dupa al treilea am realizat ca e important si te-am trezit. Fericita?

-Foarte, ranji Jessica.

Se uita peste mesajele disperate trimise de prietena ei. Spunea ca e o urgenta, dar nu spunea ce urgenta. Trebuia sa plece imediat.

– Em,trebuie sa plec. Sun-o pe Ash sa vina. Sunt destul de sigura ca e libera azi.

– Chiar trebuie sa pleci? suspina Emma. Am ceva sa iti spun…

– Vorbim cand ma intorc, ok?

– Daca spui tu…

Jessica petrecu cateva zeci de minute in baie, refacandu-si machiajul, apoi alegandu-si rochia si parasi casa fara a spune vreun cuvant. Emma ramase singura in casa aceea mare. Din nou.

Nu prea o intelegea pe sora ei mai mare. Uneori credea ca e mult mai matura decat ea. Si asta era foarte adevarat. Pentru o fetita de noua ani ani, Emma era foarte isteata. Daca am spune ca cele doua surori Morgan seamana, probabil am avea un sens al umorului putin sadic.

Jessica si Emma erau doua persoane total diferite. Daca ar fi sa faci o lista cu toate diferentele dintre ele, ai ajunge la concluzia ca iti vei petrece toata viata adaugand la ea. Probabil ca intre timp cele doua nici macar nu vor mai fi surori. Doar infatisarea le mai apropia de acest statut familial.

Cam la jumatate de ora dupa plecarea Jessicai, Emma se hotari sa o sune pe Ashley. Lua telefonul de pe masuta de cafea din sufragerie si forma numarul de telefon afisat pe biletelul portocaliu de pe frigider.

– Alo, Ashley? Intreba Emma sacadat.

„Emma? Ce s-a intamplat?”

– Nimic… Jessica e ocupata si m-a rugat sa te sun. Te superi daca vii si stai cu mine pentru cateva ore?

„Vin cat de repede pot ” o asigura Ashley. „Asteapta-ma acolo si ai grija sa nu te ranesti.”

– Nu sunt chiar atat de mica, suspina Emma. Stiu ce trebuie si ce nu trebuie sa fac. Grabeste-te!

Emma termina apelul. Ura sa spuna „Pa!” sau „La revedere!” . Nu ii placeau despartirile si le evita pe cat de mult putea. Prefera sa termine o conversatie cu „Ne vedem mai tarziu.” sau alta formula draguta.

Ashley se misca cu viteza luminii si ajunse in statia de metrou la ora cinci fix. Isi cumpara un bilet, apoi astepta metroul. Statea la un metru distanta de zidurile tunelului si se uita in jurul ei. O gramada de oameni grabiti, care aveau o gramada de locuri in care trebuiau sa fie. Un tip cu o cravata purpurie,cam in varsta de treizeci si cinci de ani, arata ca si cum cerul avea sa cada. Doi adolescenti stateau unul langa altul si isi dadeau satururi scurte si dulci pe buze, un batran statea pe un scaun si privea o poza, iar o lacrima i se prelingea de-a lungul obrazului, si ea statea acolo si ii privea pe ei.

Cand metroul ajunge,Ashley se strecoara printre multime pentru a intra. Cauta un loc, dar toate erau ocupate, asa ca se multumi stand in picioare.In mai putin de cinci minute era deja pe strada Emmei. Alerga spre casa si cauta cheia. ‚Ah, sa fii babysitter e mult mai greu decat pare!’ gandi ea.

– Emma, am ajuns! striga Ashley cand intra in casa.

Emma cobori in graba scarile, impleticindu-si picioarele de cateva ori. Buclele blonde ii fluturau in timpul alergatului si pareau mult mai drepte decat erau cu adevart. Sari direct in bratele lui Ashley, care statea pe vine cu mainile largi deschise. O stranse cu putere, apoi o lua de mana si o conduse spre camera ei.

Trecusera doua ore de cand jucau Scrabble,iar Emma adormi. O duse in brate in pat si se aseza pe fotoliul de langa. Citi cateva pagini din „Viata lui Pi” de Yann Martel, dar renunta cand incepu sa caste. Indreptandu-se spre parter, se gandea ce va face maine. Probabil ca va lua micul dejun la restaurantul varului ei si apoi va cauta acele pelicule pe care le pierduse cu ceva timp inainte. Cauta in dulap niste biscuiti, dar dadu doar de o sticla de vin Chateau Ausone, deja desfacuta. Turna putin intr-un pahar si il savura din plin. Nu era o experta la capitolul vinuri, dar ii placea sa incerce.

Se pregati sa puna sticla in dulap, dar o scapa in clipa cand auzi ciocanitul puternic si insistent ce venea de la intrare.

Advertisements

6 thoughts on “1. Saruturi Purpurii

  1. Pingback: Capitolul 1 | The Secret of Anna Richards

  2. Mi-ai spus ca ai schimbat cate ceva dar asta e…wow!Imi place ca nu povestesti din punctul de vedere al unui personaj (asa cum fac eu de cele mai multe ori :)) ) si astept capitolul urmator pentru a vedea cine e la usa (probabil Jess) :D.Aaa da!Mi-a mai placut ca nu am sesizat momentele cand treci dintr-o poveste in alta,foarte frumos! :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s